Adolescenti
Viziune: adolescenţii noştri să fie credincioşi, şi după ce vor înfrunta moartea să primească cununa vieţii.
Premize: fiecare adolescent din această lume, trebuie să ia câteva decizii majore, care mai târziu îi vor influenţa întreaga viaţă. Adolescenţa este o perioadă de tranziţie cu impact asupra tot restului vieţii. Efectele ei - pozitive sau negative - sunt strict legate de hotărârile pe care adolescentul le ia. Dat fiind faptul că anii adolescenţei sunt acei ani în care copiii încep să îşi pună întrebări cu privire la propria lor persoană, scopurile pe care le au în viaţă, precum şi la credinţa pe care părinţii lor încearcă să le-o cultive, adulţii ar trebui să fie mult mai preocupaţi de creşterea viitorilor bărbaţi şi femei. Credem că adolescenţa este un moment de cumpănă şi prin urmare avem o responsabilitate imensă să ne constituim parte în viaţa adolescenţilor, să-i ajutăm să ia hotărâri corecte şi mai ales să le inspirăm încredere prin propria noastră trăire şi raportare la ei, astfel încât să putem fi acceptaţi "parteneri" la adolescenţa lor.
Statutul lucrării: Misiunea noastră este să le spunem adolescenţilor despre Cristos, să-i avertizăm şi să-i învăţăm cu toată înţelepciunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, dorind să-i prezentăm înaintea lui Dumnezeu având o relaţie strânsă cu Cristos, dependenţi de puterea cu care Cristos lucrează în fiecare din noi.
Obiective:
1. Relaţii sănătoase şi semnificative
2. Învăţătură biblică sănătoasă
3. Munca în echipă
4. Integrare în biserica locală
5. Respectarea familiei
Obiective:
1. Crearea unui mediu în care copiii pot auzi Evanghelia şi mai ales pot lua decizii personale cu privire la relaţia cu Cristos
2. Să-i ajutăm să dezvolte relaţii sănătoase şi trainice cu ceilalţi adolescenţi, care au aceleaşi principii de viaţă şi respectă aceleaşi valori ca şi ei.
3. Să fim disponibili când au nevoie de consiliere
4. Să îi ajutăm să crească în Cristos şi să-i disciplinăm cu grijă
5. Să-i încurajăm să răspândească vestea bună a Evangheliei printre ceilalţi adolescenţi
Metode: participare la întâlniri de grup, întâlniri în grupuri restrânse, organizarea de diferite acţiuni, participarea la evenimente, conferinţe tematice, excursii şi tabere creştine.
